Zimbrii de la Armeniş, vedete de film



Recent, în Franța a avut loc premiera seriei de documentare realizate de Rewilding Europe împreună cu National Geographic – Renașterea Sălbăticiei Europene. Cu acest prilej, directorul de film Emmanuel Rondeau a fost premiat la Wildscreen Festival pentru documentarul „Zimbrul”, producţie care prezintă o imagine intimă a sentimentelor oamenilor cu privire la revenirea acestei specii legendare.
„Este o reușită la care au participat cu sufletul deschis comunitățile locale din Armeniș și Densuș și care a avut în prim-plan zimbrii liberi. Oamenii mândri de natura pe care o ocrotesc și animalele legendare care ne asigură tuturor sănătatea păstrând echilibrul naturii”, scriu pe site-ul lor cei de la Rewilding Southern Carpathians.
Documentarul care spune povestea oamenilor și a zimbrilor din Carpații Meridionali
Rewilding Europe și WWF România au reintrodus zimbrul în Carpații Meridionali din 2014. Documentarul premiat în Franţa prezintă reintroducerea bizonului european, prin ochii localnicilor din comunitățile Armeniș și Densuș, din Carpații Meridionali. Intitulat „Zimbrul”, filmul de nouă minute a fost realizat de directorul de film și fotograful Emmanuel Rondeau și produs de White Fox Pictures, la invitația WWF România și Rewilding Europe.
Zimbrul a dispărut din România în urmă cu aproximativ 200 de ani, în principal din cauza vânătorii și pierderii habitatului. Din 2014, Rewilding Europe și WWF România au lucrat împreună în zonele de reintroducere a zimbrilor pentru a forma o populație viabilă. Înfățișând acceptarea zimbrului de către oamenii din zonă și percepția lor despre natura sălbatică, filmul demonstrează de ce implicarea pozitivă a comunităților locale este atât de critică pentru succesul eforturilor de resălbăticire.
Întoarcerea unei legende
Zimbrul oferă beneficii persoanelelor din zonele de reintroducere, atât în ceea ce privește sporirea biodiversității, cât și dezvoltarea serviciilor bazate pe prezența acestei specii cheie. Pentru Emmanuel Rondeau, scopul filmului a fost să documenteze întoarcerea zimbrului în viața acestor oameni într-un mod intim și autentic.
„Nu am vrut să promovez nimic sau să folosesc idei preconcepute. Am vrut să descriu emoții și să încerc să îi fac pe oameni să spună ce au în minte. Zimbrul este despre trăirea și realitatea unui eveniment incredibil – revenirea unei specii legendare – și modul în care oamenii simt asta”, a spus cineastul francez.
Promovarea coexistenței
„Unul din obiectivele proiectului Life Bison este să dezvolte și să sprijine modele de coexistență, în care oamenii să poată beneficia de reîntoarcerea faunei sălbatice, stimulând mândria locală pentru zonele de frumusețe și sălbăticie, unice în Europa. În Carpații Meridionali, obiectivul nostru este să folosim natura sălbatică – cu un accent special pe zimbru – ca motor pentru dezvoltarea regiunii. Astăzi, o astfel de dezvoltare implică turismul bazat pe natură, inițiative educaționale și comunitare, cercetare științifică și inovație tehnologică”, mai scriu cei de la Rewilding Southern Carpathians.
O altă provocare este să se asigure că localnicii nu numai că acceptă zimbrii, ci beneficiază de revenirea lor. În 2018, 350 de turiști au venit să experimenteze safari ghidat pe urmele zimbrilor prin intermediul European Safari Company, o experiență unică în Europa, un astfel de turism putând aduce locuri de muncă și venituri importante pentru localnici, zimbrul reprezentând o mare atracție, ceea ce înseamnă că zona devine treptat o destinație căutată, lucru foarte important pentru acceptarea animalelor.
Realizarea unei conexiuni
La final, ceea ce reiese cu adevărat în „Zimbrul” este modul în care aceste animale au influenţat viața multor oameni.
„Pentru mine, cele mai bune momente în timpul filmărilor au fost întâlnirea cu oamenii din zona de rewilding și când am simțit legătura lor cu mediul. Este ceva ce nu văd foarte des. Zimbrul arată că, în viață, nu totul este negru sau alb. Unii oameni vor fi întotdeauna pasionați de natură. Dar cred că cel mai interesant este că întoarcerea zimbrului a declanșat ceva la oamenii cărora nu le-a păsat niciodată de natură. În multe comunități, revenirea acestor animale a pus natura înapoi în centrul discuției”, a mai spus Emmanuel Rondeau.
Mădălina DOMAN