Grupul Teamnet, unul dintre cei mai importanţi integratori IT&C din regiune, a dezvoltat şi implementat în Serbia un sistem integrat pentru gestionarea dezastrelor naturale în zona de frontieră cu România, ca parte a unui proiect amplu de cooperare transfrontalieră pentru siguranţă în situaţii de urgenţă. Locuitorii din zonele de frontieră Caransebeş şi Districtul Banatul de Sud, din Serbia, beneficiază astfel de o siguranţă sporită prin îmbunătăţirea procedurilor şi vitezei de răspuns în caz de inundaţii, incendii sau alte dezastre naturale.
Proiectul dezvoltat de Teamnet pentru Sectorul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Serbia a constat în implementarea unui sistem informatic integrat bazat pe tehnologii UAV (Unmanned Aerial Vehicles) şi GIS (Geographic Information System) şi livrarea echipamentelor specializate necesare pentru a susţine eforturile de gestionare a dezastrelor naturale. Proiectul reprezintă o premieră pe plan local, Teamnet fiind prima companie din România care exportă la nivel regional soluţii integrate bazate pe tehnologie UAV, se arată într-un comunicat de presă sosit pe adresa redacţiei.
Zona de frontieră dintre Caransebeş şi Districtul Banatul de Sud este monitorizată prin intermediul unui sistem UAV (dispozitive aeriene fără pilot) şi a unui vehicul off-road Land Rover Defender. Astfel, sunt acoperite inclusiv zonele accidentate, de regulă inaccesibile mijloacelor obişnuite de intervenţie. De asemenea, sistemul informatic EmerGIS dezvoltat integral de Teamnet sprijină autorităţile să gestioneze eficient situaţiile de urgenţă prin module precum managementul de criză, GIS, gestionarea substanţelor periculoase, gestionarea resurselor, conducerea operaţiunilor de evacuare, căutarea şi salvarea sau integrarea cu alte dispozitive, se mai arată în respectivul comunicat.
Proiectul implementat de Teamnet în Serbia face parte din Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia pentru „Gestionarea comună a situaţiilor de urgenţă în zonele de frontieră Caransebeş – Districtul Banatul de Sud”. Scopul strategic al programului este consolidarea cooperării între autorităţile competente din regiunea de frontieră prin schimbul de informaţii în situaţii de urgenţă, precum şi creşterea capacităţii de monitorizare şi răspuns în cazul dezastrelor naturale. România este Autoritatea de Management pentru acest program prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), Republica Serbia reprezentând Autoritatea Naţională a programului prin intermediului Biroului de Integrare Europeană din Republica Serbia.
Bogdan NAUM