În perioada 15-17 octombrie, în localitatea Sasca Montană s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului ediţia a şasea a simpozionului pentru tineret cu tema „Tinerii şi vocaţia sfinţeniei”. La acţiune au participat tineri de la licee din Caransebeş, Reşiţa şi Timişoara, însoţiti de profesorii lor de religie.
Ziua de sâmbătă, 16 octombrie, a fost dedicată dezbaterilor pe tema abordată. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Sasca Montană, la care au luat parte toţi participanţii la simpozion, după care a avut loc deschiderea lucrărilor. Cuvântul de deschidere a aparţinut părintelui Călin Ianchiş, consilier social şi de tineret al Episcopiei Caransebeşului, după care părintele Nicolae Mirişan, Protopopul Reşiţei, a lansat o meditaţie asupra temei propuse, la care tinerii participanţi au adresat întrebări preoţilor prezenţi despre tema propusă şi despre frământările din viaţa tinerilor creştini.
În după-amiaza aceleiaşi zile, tinerii participanţi, împreună cu părinţii însoţitori, au vizitat Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Slatina-Nera, unde au servit masa şi discuţiile au continuat pe grupe, în cursul serii tinerii susţinând un moment artistic. Duminică, 17 octombrie, manifestarea a culminat cu săvârşirea Sfintei Liturghii la care vor lua parte, iar mulţi ditre ei s-au împărtăşit cu dumnezeieştile Taine.
Sonia BERGER